23
septembrie
Ce ciudat arată toate astea! Acvariul ăsta mic
şi garsoniera dezordonată în care am fost adus!
Ea e Alice, pot citi pe ecusonul de pe comodă,
pe care-l ţine acolo să nu-l uite când pleacă la serviciu. Alice Dumont.
Manager la firma de relaţii cu publicul R… Lângă ecusonul din care zâmbeşte
puţin forţat îşi ţine cheile, un ruj de culoare nedefinită şi o pereche de
ochelari de soare.
Alice se trezeşte în fiecare zi la 7:30. După
ce vine de la baie îşi face o cafea pe care o bea cu mult zahăr şi se uită pe geam, să vadă cum e vremea. Se
îmbracă- de obicei cu un costum gri şi îşi prinde părul într-o coadă. Îmi dă de
mâncare, se uită la mine şi bate cu degetul în acvariu. Eu îi fac cu mâna şi ea
zâmbeşte. Se încalţă cu o pereche de pantofi- de fiecare dată alţii, îşi ia
cheile, geanta şi pleacă.
Se întoarce la 15:46 cu mâncare cumpărată. Azi
are pizza. Îşi dă pantofii jos, îşi aruncă geanta pe fotoliu şi se schimbă
într-o pereche de… pijamale (par a fi).
O întreb „ cum a fost ziua ta?”, iar ea
răspunde „ eh..” dând din umeri şi zâmbind.
Mă
hrăneşte iar. Dă drumul la muzică, de obicei jazz. Mănâncă pe canapea. Se
ridică şi începe să danseze pe muzica lui Brubeck. Îi cade felia de pizza din
mână, dar nu se enervează. O ridică şi o duce la coş, urmând să şteargă pe jos
mai târziu. Sigur va uita să o facă. Se întoarce pe canapea, dă cutia de pizza
la o parte şi se culcă.
Se trezeşte la 18:09 şi scrie pe blog. Se uită
pe nişte hârtii, taie, rescrie şi strâmbă din nas. Are chestia asta foarte
drăguţă… mişcarea nasului dintr-o parte în alta. Citeşte puţin Bukowski
-singura plăcere imorală pe care o are- şi se culcă din nou.
29
septembrie
Azi a plouat. Alice a întins mâna pe geam şi a
strâns în palmă câteva picături de ploaie. Culoarea lor s-a schimbat în
purpuriu, iar ea a zâmbit. Se spune că atunci când ploaia care te atinge îşi
schimbă culoarea în purpuriu, ceva bun are să se întâmple.
5
noiembrie
Sunt aproape sigur că se vede cu cineva.
Rutina e aceeaşi, doar că acum şi-a înlocuit rujul de culoare nedefinită cu
unul roşu, îşi lasă părul desfăcut când pleacă, zâmbeşte mai des şi e mai
neatentă decât de obicei. Chiar ieri s-a întors după servieta pe care o lăsase
lângă uşă.
9
noiembrie
A
năvălit în casă ca o furtună azi. A început să-şi strângă cărţile, CD-urile,
pantofii ăia de care se împiedică mereu, ambalajele de ciocolată de acum două
seri, ojele, cutia de tampoane, dozele de bere şi micul morman de haine de pe
scaun repetând mereu „Asta nu trebuia să fie aici!”
Eu n-am zis nimic. N-am apucat.
A
stat mult în oglindă. S-a schimbat de multe ori. Până la urmă, a rămas în blugi
şi tricou.
„Nu
vreau să pară că m-am pregătit pentru el, sau aşa ceva.”
După
două ore şi treisprezece minute a venit. Şi el era în blugi şi tricou. Avea
vin. Unul bun.
Alice a încercat să-şi ascundă emoţiile, dar
faţa ei roşie n-a ajutat-o deloc.
Au vorbit mult în seara aia. El a plecat
târziu, iar ea a adormit şi mai târziu.
19
decembrie
Uneori doarme el aici, alteori doarme ea la
el. Ea e radiantă în fiecare zi, şi visează cu ochii deschişi mai tot timpul.
Nu-mi mai dă de mâncare cu aceeaşi strălucire
din ochi pe care o avea când făcea asta. O face doar din obligaţie, şi nu mă
mai întreabă „Cum îţi merge?”. Nu mă supăr, ea e fericită şi mie-mi convine.
5
ianuarie
Îi acoperă ochii cu palma, în timp ce melodia
repetă "Încă nu m-am ascuns", şi el zâmbeşte, şi ea zâmbeşte, şi
astfel lumea nu mai pare lume, şi camera asta nu mai e doar o cameră, şi felul
în care stă cu capul în poala ei, şi braţele ei ţinându-l să nu se piardă, şi
barba lui ca un mic labirint în care ea s-ar pierde doar ca să găsească ieşirea
spre buzele lui, toate astea nu mai erau doar detalii, ci o sferă potrivită în
care s-ar fi închis împreună.
Eu m-am întristat.
2
iunie
A trecut o vreme de când sunt împreună. El i-a
dat un inel din raze de soare. Nu-mi place, o eclipsează.
17
martie
Astăzi a trântit uşa în urma ei, cu putere.
S-a trântit în fotoliu şi a stat nemişcată mult timp. Inelul din raze de soare
nu mai străluceşte.
5
aprilie
Ea arată din ce în ce mai rău. Şi-a pierdut
zâmbetul. Mănâncă foarte rar şi nu face altceva decât să vegeteze pe canapea.
20
aprilie
Azi e aproape transparentă. Nu mi-a mai dat de
mult de mâncare, dar nici n-am nevoie. O să mă sting în curând.
De undeva se aude Pink Floyd. Alice zâmbeşte
imperceptibil, închide ochii şi i se preling lacrimi pe obrazul cadaveric.
Se strâmbă de durere. Pieptul ei… I se
deschide pieptul! Inima iese din trupul plăpând. Se târăşte până la uşă şi
rămâne acolo. Alice încremeneşte cu ochii aţintiţi la mine. Are ceva din
zâmbetul ei de altă dată.
11
mai
Au trecut multe zile. Alice nu s-a mai mişcat,
dar ochii ei sunt încă aţintiţi la mine. Inima ei e tot acolo şi tot acolo va
rămâne, spre deosebire de ea, care aproape a dispărut. Nu i se mai vede decât
forma vagă a corpului, ochii negri şi buzele ce, odată, au fost roşii.
13
mai
