1000

 1000. De ce? Am simţit că lumea are nevoie de încă o mie de cocori din hârtie. Sau poate pentru că vreau cu ardoare ca dorinţa aia tâmpită să se îndeplinească. Sau ca sa pun asta pe lista chestiilor - neimportante- pe care le-am făcut de-a lungul vieţii.


Am început în iulie, iar de atunci Alexandra e o nouă Alexandra.  Depresie, petreceri fără alcool, 18 ani - jalnic sărbătoriţi -, 36 de kile, persoane minunate înconjurându-mă, îngheţat în Bucureştiul jegos în drum spre copilul meu preferat, multe lucruri noi trăite sau învăţate, scenă şi reflectoare. El, din nou aici, unde-i e locul. Morţi neaşteptate. Primul sărut - aşa cum îmi place să îl numesc - care a plecat. De tot. Un rollercoaster de emoţii ce recent a ajuns la finish.
Vremurile bune sunt pe drum. Am multe planuri şi puţine certitudini. Ştiu doar că am împăturit o mie de cocori şi m-am găsit pe mine.

Alex

Ţie îţi plăceau unghiile tăiate scurt şi negre, Megadeth, părul roşu, Timişoreana, lenjeria neagră, motocicletele şi jocurile video.
Mie îmi plăcea barba ta cu fire roşcate şi felul în care mă făceai să mă simt.
Am rămas cu o promisiune care nu s-a înfăptuit, o ceartă care aş fi dorit să nu se fi întâmplat, scenarii făcute în cap care vor rămâne doar acolo, primul meu sărut şi o depresie.

Sunt roşcată, dar tu nu mai eşti...